Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile este sărbătoarea creștină care comemorează pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos. Rusaliile se celebrează în fiecare an la 50 de zile după Paşte. Există credinţa că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, şi se va îmbolnăvi de boala cunoscută sub denumirea populară de “luat din Rusalii”.
Credincioşii duc la biserică, în ziua de Rusalii, crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se împodobesc mormintele, dar şi casele și icoanele, deoarece se zice că au puterea de a alunga spiritele rele. În anumite zone ale ţării, oamenii obișnuiesc să poarte cu ei leuştean, usturoi sau pelin, pentru a nu fi “luați din Rusalii” sau pociți de Iele.
În cele două zile de Rusalii, nu este bine să munceşti deloc, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi, deoarece nu le cinsteşti ziua. De asemenea, nu se intră în vie, nu se merge prin locuri pustii, pe lângă păduri sau pe lângă fântâni pentru a evita pericolul de a întâlni spirite rele.