9 mai 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

S-A TREZIT CU TIRUL ÎN CURTE!

Este vorba despre un sătean din Remuș, unde un TIR a ieșit de pe carosabil, a dărâmat un gard și un stâlp de electricitate.

Șoferului bulgar al camionului i s-a făcut rău la volan: ”Un şofer bulgar de tir care se deplasa pe DN 5, în direcţia Giurgiu – Bucureşti, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu după ce i s-a făcut rău la volan, a ieşit cu tirul de pe carosabil şi a dărâmat un gard şi un stâlp de electricitate.

„Am fost anunţaţi că un tir care se deplasa pe DN 5, în direcţia Giurgiu- Bucureşti, a ieşit de pe carosabil în dreptul localităţii Remuş, judeţul Giurgiu. Echipajele de poliţie ajunse la faţa locului au constatat faptul că este vorba de un tir fără încărcătură condus de un şofer bulgar în vârstă de 48 de ani căruia i s-a făcut rău la volan”, a declarat miercuri, presei, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.

La faţa locului au sosit şi echipaje de la ISU Giurgiu care au ajutat la scoaterea şoferului din cabina de tir şi predarea acestuia echipajelor de la SAJ Giurgiu.

„Şoferul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu unde i s-au recoltat probe biologice şi a reieşit faptul că nu consumase băuturi alcoolice”, a completat Emanuela Sârbu.

Tirul care a ieşit de pe carosabil a intrat în curtea unui locuitor al satului Remuş, a dărâmat un gard şi un stâlp de alimentare cu energie electrică.

Niciun alt participant la trafic nu a fost rănit, iar acum autorităţile aşteaptă sosirea unei macarale corespunzătoare pentru ridicarea tirului şi repunerea acestuia pe carosabil.” (www.agerpres.ro)

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER