25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

S-AU ”DAT” DREPT INSPECTORI, AU CERUT ȘI PRIMIT MITĂ ȘI ACUM S-AU TREZIT CU POLIȚIA LA UȘĂ… (VIDEO)

Astăzi, 8 martie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Biroul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, cu sprijinul luptătorilor S.I.A.S. și S.A.S. Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județul Ilfov, la locuințele a 3 persoane bănuite de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale, ambele în formă continuată.

La data de 28 ianuarie a.c., Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către două femei, una dintre ele fiind angajata unei societăți comerciale, iar cealaltă administratorul altei societăți comerciale, ambele din municipiul Giurgiu, despre faptul că doi bărbați s-ar fi prezentat în două magazine, recomandându-se inspectori ai unei autorități.

Cei doi bărbați ar fi constatat diverse nereguli în cele două societăți comerciale și ar fi menționat că vor urma și alte controale amănunțite, solicitând o sumă de bani pentru a nu aplica sancțiuni.

Au fost puse în aplicare două mandate de aducere, cei doi bărbați au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Giurgiu, în vederea continuării cercetărilor.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER