22 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SALVATORII DE LA SMURD – ”DASCĂLI” PENTRU COLEGII DIN POLIȚIE

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, primele echipaje care ajung la locului unui eveniment pot ajuta victimele, dacă au cunoștințele necesare.

Pentru a veni în sprijinul polițiștilor și al jandarmilor, la nivel național, se desfășoară, încă din anul 2022, un plan de măsuri privind pregătirea personalului Ministerului Afacerilor Interne.

Timp de două zile, 18 polițiști vor participa la activitățile de instruire, susținute de coordonatorul SMURD. Acestea constau, atât în pregătire teoretică, cât și practică, fiind prezentate:

suportul vital de bază la adult, copil și sugar;

– poziția laterală de siguranță;

– dezobstrucția căilor aeriene la adult, copil și sugar;

imobilizarea / extragerea de urgență;

– hemostaza provizorie (oprirea unei hemoragii);

– manevrele de resuscitare;

situațiile speciale frecvent întâlnite (exemple: pacient electrocutat; înecat; intoxicat; AVC; victimă a unui accident) etc.

Principalul obiectiv al acțiunilor este de a dobândi deprinderile necesare pentru aplicarea diferitelor tehnici și manevre de acordare a primului ajutor, fără echipamente speciale.

În ultimii doi ani, 376 de polițiști, 83 de jandarmi și 27 de angajați ai ISU din structurile neoperative au participat la instruiri în domeniul acordării primului ajutor.

La acțiuni asemănătoare au fost prezenți și 61 de reprezentanți ai Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Giurgiu, cetățeni care beneficiază de o formă de protecție internațională sau solicitanți de azil și 11 angajați ai Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători”.

ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER