27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

„SALVATORII DIN APĂ” INSTRUIŢI, DIN NOU, LA GIURGIU

Filiala Giurgiu a Crucii Roşii organizează şi în acest an Tabăra internaţională „Salvare din apă şi prim ajutor”, o acţiune ajunsă la cea de-a patra ediţie. Evenimentul va fi deschis oficial luni, 31 iulie, iar acţiunile se vor desfăşura până pe 8 august.

Printre instructorii care vor participa la tabăra internaţională de la Giurgiu se numără şi plt. major Nicuşor Stoica, jandarmul care s-a alăturat acestei iniţiative încă de la prima ediţie.

Colegii săi de la Inspectoratuşl Judeţean de Jandarmi spun că alături de ceilalți instructori participanți, jandarmul giurgiuvean va împărtăși voluntarilor din 13 județe ale țării noțiuni teoretice și metode de salvare din apă, acordarea primului ajutor, tehnici de supravieţuire şi orientare, dar și asistenţă psihologică în situaţii de criză.

De-a lungul timpului jandarmul a participat la programe de pregătire intensă pentru a-și perfecționa metodele de acordare a primului ajutor, devenind, la rândul său, formator.

Workshop-ul internațional este organizat cu sprijinul Societății Naționale de Cruce Roșie din România, având ca partener Crucea Roșie din Bulgaria.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER