27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SÂMBĂTĂ, PELERINAJ DE FLORII ȘI LA GIURGIU

Pentru al nouălea an consecutiv, la Giurgiu se organizează pelerinajul de Florii. Evenimentul este anunțat pe siteul Episcopiei, unde sunt prezentate detaliile programului acestui pelerinaj:

”Credincioşii din Municipiul Giurgiu sunt aşteptaţi în acest week-end să participe la tradiţionala procesiune de Florii. Pelerinajul va avea loc sâmbătă, 8 aprilie 2017, începând cu ora 16:00.

Evenimentul va începe prin oficierea în Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Giurgiu, a slujbei Acatistului Intrării în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos, urmată de slujba de sfinţire a stâlpărilor (ramuri de finic şi de salcie).

În continuare, în jurul orei 17:00, procesiunea la care vor participa numeroși clerici, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Dr. Ambrozie, va porni spre Catedrala Episcopală pe următorul traseu:

Biserica Sf. M. Mucenic Gheorghe → Str. Gheorghe Doja → Piaţa Gării → Str. Gării → B-dul Bucureşti → Catedrala Episcopală Adormirea Maicii Domnului, unde va fi săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia.

În cadrul procesiunii vor avea loc opriri, unde vor fi rostite ectenii şi rugăciuni.

La eveniment vor participa foarte mulți clerici din cadrul Protopopiatului Giurgiul, cărora li se vor alătura credincioşii care doresc să mărturisească public Ortodoxia.

***

Începând cu anul 2009, tradiţia procesiunii clericilor şi credincioşilor în ajunulPraznicului Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) a fost preluată și în Episcopia Giurgiului. Aceste pelerinaje sunt mărturisiri publice, prin rugăciuni şi cântări bisericeşti, ale credinţei în Jertfa şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER