ISU Giurgiu anunță o nouă ”zi neagră” pe A1:
”Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier ce s-a produs la km 17, pe sensul de mers spre capitală.
Un autotren, două autoutilitare de transport marfă și patru autoturisme au fost implicate în eveniment.
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Elicopterul SMURD, echipaje de descarcerare, o autospecială de stingere, ambulanțe SMURD și SABIF au acționat imediat pentru a-i ajuta pe toți cei implicați. În total, au fost 12 persoane, printre care și un copil.
Primul echipaj care a ajuns la locul evenimentului a constatat faptul că două persoane erau încarcerate, doar una fiind conștientă. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea acestora, astfel încât să poată fi preluate de resursele medicale. Din nefericire, una dintre aceste persoane era decedată…
Conduceți prudent, pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic.”