24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ȘASE INCENDII DE VEGETAȚIE USCATĂ, ÎN WEEK-END

În ultimele zile, pompierii giurgiuveni au intervenit pentru stingerea a şase incendii de vegetaţie uscată, în următoarele localităţi:

– Brăniştari: au ars aproximativ 7 ha de vegetaţie uscată şi stuf, pe izlazul satului;
– Mihai Vodă: au ars aproximativ 100 mp de vegetaţie uscată şi anvelope uzate;
– Trestieni: au ars aproximativ 100 mp de vegetaţie uscată;
– Giurgiu (Valea lui Gheorghiţă): au ars aproximativ 4.000 mp de vegetaţie uscată;
– Falaştoaca: au ars aproximativ 500 mp de vegetaţie uscată;
– Brezoaia: au ars aproximativ 20 mp de vegetaţie uscată şi mărăciniş.

Pentru stingerea incendiilor au acţionat pompierii din cadrul Detaşamentelor Giurgiu şi Bolintin Deal, Gărzii de Intervenţie Colibaşi şi Punctului de Lucru Călugăreni, cu şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Cauza probabilă de producere a acestora a focul deschis în spaţii deschise.

Informare preventivă

Potrivit standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă. În cazul unor astfel de incendii, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafaţă foarte mare, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. În condiţii de vânt puternic sau de temperaturi ridicate, incendiile de vegetaţie uscată pot deveni şi mai periculoase dacă în zona terenurilor arzânde se află locuinţe, păduri, solare etc.

Pentru a evita producerea arderilor necontrolate, facem apel către cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Le reamintim faptul că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă.

Precizăm faptul că, în urma incendiilor de vegetaţie uscată, coordonatele suprafeţelor agricole afectate vor fi înaintate către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) şi Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform unui protocol de colaborare încheiat, la nivel naţional, în vederea monitorizării modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER