30 ianuarie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

SCANDAL, BĂTĂI ȘI VIOLENȚE LA BOLINTIN. PATRU AGRESORI – ARESTAȚI

Polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin-Vale au reținut 4 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.

La data de 16 ianuarie a.c., ora 16.50, polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin-Vale au fost sesizați prin apel 112, de către o persoană, cu privire la faptul că pe strada Sabarului, din orașul Bolintin-Vale, ar fi avut un conflict cu mai multe persoane.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, împreună jandarmii din cadrul Detasamentului nr.3 Bolintin-Vale, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, un tânăr, de 18 ani, un bărbat, de 44 de ani și o femeie, de 48 de ani, toți din orașul Bolintin-Vale, ar fi avut un conflict verbal, spontan.

La scurt timp, tânărul și femeia, împreună cu alți doi membrii ai familiei acestora, respectiv o tânără, de 21 de ani și un alt tânăr, de 19 ani, ar fi pătruns fără drept în locuința bărbatului de 44 de ani, unde s-ar fi agresat reciproc.

În urma conflictului, a rezultat rănirea bărbatului de 44 de ani și a tânărului de 18 ani, care au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.

La data de 18 ianuarie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, cele 4 persoane în cauză (tânărul, de 18 ani, cel de 19 ani, tânăra, de 21 de ani si femeia, de 48 de ani), au fost reținute, pentru 24 de ore.

Astăzi, 19 ianuarie a.c., acestea vor fi prezentate unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.

IPJ GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER