27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SCANDAL CONJUGAL ÎN MIEZ DE NOAPTE; REZULTATUL: O PERECHE DE CĂTUȘE…

La data de 2 februarie a.c., ora 00.15, Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către o femeie, de 44 de ani, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că soțul său, aflat în stare de ebrietate ar fi lovit ușa cu un cuțit.

În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Giurgiu, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu.  Din primele cercetări a reieșit faptul că apelanta, în timp ce se afla într-o cameră a locuinței, împreună cu fiul său, de 22 de ani, ar fi fost amenințați cu acte de violență, de către soțul acesteia, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.

Ulterior, bărbatul în cauză ar fi lovit cu un cuțit ușa de la camera locuinței.

Cele trei persoane au fost conduse la sediul poliției, unde le-a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, reieșind faptul că există risc iminent, fiind emis ordinul de protecție provizoriu, pentru 5 zile, în urma căruia bărbatul de 44 de ani, era obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri, să fie evacuat din domiciliu și să îi fie montată o brățară electronică de supraveghere.

Persoana în cauză ar fi refuzat montarea dispozitivului electronic de supraveghere, încalcând astfel prevederile ordinului de protecție provizoriu.

La data de 2 februarie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție provizoriu, a fost reținut, pentru 24 de ore.     

IJP GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER