6 iulie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

SCANDAL LA GOSTINARI; AUTORII AU AJUNS ÎN AREST, VICTIMELE – LA SPITAL

La data de 4 iulie a.c., ora 19.10, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.2 Comana au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că în localitatea Gostinari, județul Giurgiu, se desfășoară un conflict între mai multe persoane.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, în urma unui conflict, un tânăr, de 29 de ani și un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Gostinari, ar fi lovit cu obiecte contondente alte 4 persoane, un tânăr de 21 de ani și 3 bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, din aceeași localitate, ar fi distrus geamurile unui autoturism și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Prin acțiunile lor, a fost creată o stare de temere și indignare persoanelor aflate în împrejurimi.

Cele 4 persoane rănite au fost transportate la un spital din municipiul București, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, vătămare corporală, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 4 iulie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cei doi bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor au fost reținuți, pentru 24 de ore.

La data de 5 iulie a.c., instanța de judecată a dispus, față de aceștia, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

IPJ GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER