Este ideea originală a celor de la Centrul de Transfuzii Sanguine, care fac un nou apel către giurgiuveni să vină să doneze”fluidul vital”:
„SCRISOARE DESCHISĂ
Destinatari:
Persoane fizice (18-50 ani) cu stare de sănătate bună
Instituții publice și private
Asociații și organizații de tineret
Unități militare
Voluntarii Crucii Roșii Giurgiu
Această scrisoare este ecoul strigătului de ajutor al pacienților giurgiuveni internați în Spitalul Județean sau/și în spitale din București
Centrul de Transfuzie Sanguină Giurgiu are onoarea și deosebita plăcere de a vă invita să participați la campania de donare de sânge – „VENIM! DONĂM! SALVĂM!” – care se va desfășura în ultimele luni ale anului 2017.
Pot dona persoanele sănătoase, cu greutatea, tensiunea arterială, pulsul, hemoglobina și glicemia în limite normale, care n-au suferit de boli transmisibile în antecedente( hepatită, tuberculoză, sifilis, malarie…), n-au avut intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, nu sunt în evidență cu boli cronice ale aparatului cardiovascular, digestiv, respirator, renal, boli hematologice, endocrine, boli ale sistemului nervos central, boli autoimune.
Sângele, „organul fluid” al corpului nostru se împrospătează continuu. Donarea de sânge este singura donare de organ care nu-i produce corpului sănătos niciun prejudiciu. Dimpotrivă, îl stimulează!
Recoltarea sângelui este un act medical minim invaziv( puncție venoasă), se desfășoară în deplină siguranță și durează 5-8 minute. Cantitativ, sângele se reface în 24 de ore, iar calitativ în cca 60 de zile.
Ne adresăm dumneavoastră cu rugămintea de a participa sau susține campania noastră, întrucât discrepanța între cererea și oferta de sânge crește de la o zi la alta, în defavoarea ofertei.
Sperăm să fiți în asentimentul nostru că este inacceptabil să se piardă vieți omenești din indiferență sau ignoranță.
Oricine poate avea nevoie de sânge sau componente sanguine labile într-un moment nefericit al existenței sale.
Sângele donat, fiind produs biologic, are un termen de valabilitate (35 de zile sângele total, 42 de zile masa eritrocitară).
Din acest motiv, Centrul de Transfuzie Sanguină trebuie să-și împrospăteze stocul continuu, pentru a putea asigura cererile spitalelor. Fără donatori, ajungem în impas!
Dragii noștri, nu trebuie să așteptăm tragedii colective pentru a ne mobiliza, trebuie să fim conștienți că în fiecare zi, în spitale sunt oameni care au nevoie disperată de ajutor.
Dacă am reușit să vă sensibilizăm, avem rugămintea de a ne suna pentru a stabili un plan de colaborare.
Telefon CTS Giurgiu – 0346 401 105
Vă așteptăm cu drag și cu diplome de participant!
Colectivul CTS Giurgiu”