27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SE ANUNŢĂ UN WEEK-END PLOIOS, CU FURTUNĂ LA GIURGIU

Dacă v-aţi făcut planuri pentru acest week-end, s-ar putea ca vremea să vă încurce. Asta pentru că de sâmbătă condiţiile meteo se schimbă radical în toată ţara, inclusiv la Giurgiu.

Deşi temperaturile rămân, sâmbătă, ridicate, fiind prognozate maxime în jur de 28 de grade, vom avea parte de ploi torenţiale, vânt puternic şi furtună, mai ales în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, atunci când Giurgiu, este de altfel, şi sub o atenţionare de vreme severă.

Vreme urâtă vom avea şi duminică, zi în care maximele scad simţitor – de la cele 28 de grade de sâmbătă, la doar 21, duminică. Şansele de ploaie sunt mari şi duminică, dar nu mai sunt anunţate condiţii de furtună. De luni, vremea se îndreaptă din nou, maximele cresc uşor, astfel că miercuri vom ajunge la 25-26 de grade, însă, potrivit prognozei actuale, de joi se pare că revin ploile şi furtunile.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER