27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SEZONUL PETARDELOR E ÎN TOI, LA FEL ȘI CONFISCĂRILE!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit 824 articole pirotehnice, în valoare de 2.800 lei, pe care un cetăţean român a încercat să le introducă în țară fără a deține autorizațiile necesare.

 În data de 15.12.2018, în jurul orei 11.50, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România,  cetățeanul român T.B.M., în vârstă de 34 de ani.

Cu ocazia controlului de frontieră s-au descoperit pe bancheta din spate și  în portbagajul autoturismului mai multe pungi de culoare neagră ce conțineau cantitatea totală de 824 articole pirotehnice.

Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că articolele pirotehnice îi aparțin, le-a cumpărat din localitatea Ruse, în schimbul sumei de 2.800 lei, urma să le utilizeze de sărbători și nu avea cunoștință de obligativitatea deţinerii autorizațiilor necesare.

Întreaga cantitate de bunuri a fost ridicată de către lucrători din cadrul S.A.E.S.P.- I.P.J. Giurgiu, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materialelor explozive.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu,

Comisar șef de poliţie Cazacu Danut

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER