27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SFÂNTA MARIA MICĂ – PRIMA MARE SĂRBĂTOARE DIN NOUL AN BISERICESC

Pe 8 septembrie este sărbătorită nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai emblematice şi îndrăgite figuri feminine ale creștinătății. Cunoscută şi drept Sfânta Maria Mică, aceasta este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi, în acelaşi timp, cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi, credincioşii merg la biserică, de dimineaţa, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

În calendarul arhaic, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfântă Maria Mica şi este echivalentă încheierii anotimpului de vară şi începutul celui tomnatic.

De acum încolo, frigul si ploile se pot instala oricând, pământul își cere dreptul, iar lucrările de toamnă trebuie neapărat sa fie întreprinse. Insectele văzduhului si ale pământului încep sa se refugieze din calea frigului. Totodată, rândunelele își încep pelerinajul spre meleaguri de iernat, plecarea lor fiind considerată în tradiția populară un indiciu al timpului propice începerii muncilor agricole de toamnă.

Ca orice sărbătoare care trebuia ținuta si sfințita prin încetarea oricăror treburi gospodărești, în ziua de 8 septembrie sunt interzise activitățile domestice importante.

Ziua care preceda aceasta sărbătoare si cea care urmează sărbătorii, adică zilele de 7 si 9 septembrie, sunt considerate la rândul lor “zile sacre”, în tradiția populară fiind cunoscute sub denumirea de “cercurile Sfintei Marii”.

Dacă în această zi de sărbătoare înfloresc perii si merii, o toamnă lungă şi frumoasă se anunța. Daca în schimb plouă în ziua Nașterii Maicii Domnului, iată un semn care prevestește o toamnă ploioasă şi friguroasă. Se crede de asemenea ca între sărbătorile celor doua Marii nu cade bruma, conform crestinortodox.ro.

Pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

În credinta populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.

Este ziua în care unele pasari precum randunelele isi pregatesc calatoria spre tarile calde, iar gazele si reptilele se retrag in pamant. Este ziua in care plantele nu mai sunt bune de leac si îşi pierd puterile tamaduitoare. Este ziua in care vremea incepe sa se strice, devenind capricioasa si mai racoroasa, cum se intampla in fiecare toamna lasata de la Dumnezeu.

Este ziua in care se da drumul culesului de vii, se bat nucii pentru a avea rod bogat si anul viitor, se jupoaie coaja ulmilor si se da startul targuilor si iarmaroacelor de toamna.

Aceasta zi a Nasterii Maicii Domnului trebuie cinstita cu bucurie si tinuta de toata lumea. Nu se cade sa lucrezi sau sa faci treburi gospodaresti tocmai in aceasta zi sfanta.

www.realitatea.net

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER