18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SFÂRŞIT DE WEEK-END AGITAT PENTRU POMPIERI: ALT ACCIDENT, UN OM BLOCAT ÎN CASĂ ŞI AJUTOR PENTRU AMBULANŢĂ…

După ce sâmbătă seara, o femeie a murit într-un accident pe DN 5, duminică un alt accident, tot pe DN 5 -de data aceasta, la Uzunu – s-a soldat cu trei victime.

Potrivit Poliţiei, „un autoturism condus de către un bărbat de 32 de ani din București, care se deplasa dinspre București spre Giurgiu, a efectuat viraj pentru a intra într-o benzinărie, pe linie continua, moment în care a fost acroșat de un auto condus regulamentar de către un bărbat de 42 de ani din București.

În urma evenimentului rutier, au rezultat 3 victime, șoferul de 32 de ani și o femeie care se află în mașină cu acesta și o altă femeie care se află în celălalt autoturism, fiind conduși la spital în București.

Niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența alcoolului.

A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.”

Cei care au ajuns primii la faţa locului au fost, ca de obicei, pompierii de la ISU care, tot ca de obicei, pe lângă faptul că şi-au făcut treaba (au descarcerat victimele), au informat în timp real presa despre eveniment.

De altfel, printre primii ajunşi la locul accidentului s-a aflat un pompier ce era în timpul liber, dar a oprit pentru a ajuta victimele.

La scurt timp de la accidentul de pe DN 5, alarma suna din  nou la pompierii Detaşamentului Giurgiu. De această dată, era vorba despre o persoană blocată în casă, într-un bloc din centrul oraşului.

Pompierii au intrat în apartament, unde au găsit o persoană cazută, dar conştientă, ce a fost, ulterior, preluată de o ambulanţă.

Şi tot de o ambulanţă este legată şi următoarea intervenţie a pompierilor din seara de duminică, de această dată, ei fiind solicitaţi să-i ajute pe ambulanţieri în transportul unei persoane supraponderale.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER