8 septembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SFÂRŞIT DE WEEK-END AGITAT PENTRU POMPIERI: DUPĂ INUNDAŢII, ACCIDENT

În timp ce colegii lor de la Călugăreni intervin pentru degajarea DN 5, pompierii de la Mihăileşti au avut un altfel de intervenţie: un accident rutier, la Naipu, accident înregistrat în jurul orei 17.45. Deşi, la momentul apelului, se anunţase că era vorba şi despre victime încarcerate, la sosirea la faţa locului, s-a constatat că nu a fost nevoie de descarcerare.

Sunt, însă, patru victime ale acestui accident: o femeie de 71 de ani, cu politraumatisme şi alte trei persoane, aflate în cele două autoturisme implicate în accident. În cazul celorlalte trei victime, este vorba, se pare, de răni mai uşoare.

La faţa locului sunt atât echipaje ale Ambulanţei, cât şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple a ISU Giurgiu. Potrivit celor mai recente informaţii, bătrâna grav rănită a intrat în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale încearcă resuscitarea sa.

UPDATE: Din păcate, eforturile salvatorilor au foszt zadarnice, femeia decedând la faţa locului

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER