17 decembrie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

SFÂRȘIT TRAGIC PENTRU UN BĂRBAT LA GRĂDIȘTEA

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu ce a izbucnit, azi-noapte, la o stână din localitatea Grădiștea. Tragedia s-a produs după ce rulota în care bărbatul se afla a luat foc.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat faptul că ardeau generalizat rulota și o anexă.

Din nefericire, bărbatul a suferit arsuri și nu a mai putut fi salvat.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut dintr-un mijloc de încălzire pe materialele combustibile din apropiere.

Pentru a preveni incendiile, trebuie respectate următoarele măsuri:

– amplasaţi în faţa mijloacelor de încălzire cu lemne o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

– nu puneți materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;

– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.

ISU GIURGIU

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER