28 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ŞI TOTUŞI, STUDENŢII CIRCULĂ GRATUIT PE CALEA FERATĂ. ORICÂND ŞI ORIUNDE

Măsura referitoare la gratuitatea călătoriilor pe calea ferată acordată studenților nu va fi modificată și va rămâne în forma prevăzută în OUG nr 2/2017, informează Ministerul Transporturilor.

„Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a discutat cu președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, pe marginea amendamentului depus în Parlament cu privire la proiectul de Lege pentru aprobarea a OUG nr 2/2017, referitor la gratuitatea călătoriilor studenților pe calea ferată. În urma discuției, s-a convenit cu privire la faptul că toate măsurile cuprinse în Programul de Guvernare vor fi respectate și implementate, iar în cazul gratuității călătoriilor studenților pe calea ferată aceasta nu va fi modificată și va rămâne în forma prevăzută în OUG nr 2/2017”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Conform Ordonanței, în tot cursul anului calendaristic, studenții înmatriculați la forma de învatamânt cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

La proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței au fost depuse două amendamente, formulate și avizate de Comisia pentru buget-finanțe din Senat (care stabilește că gratuitate la transportul feroviar se acordă studenților doar pe ruta localitate de domiciliu — localitate în care studiază), respectiv de Comisia pentru învățământ (care stabilește că doar studenții până la vârsta de 35 de ani beneficiază de gratuitate la transportul feroviar).

www.realitatea.net

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER