3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ȘIRUL NEFAST AL ACCIDENTELOR GRAVE PE DRUMURILE DIN GIURGIU CONTINUĂ: ÎNCĂ UN OM, LA LIMITA DINTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

UPDATE 1: Investigațiile la fața locului au stabilit că victima – șoferul autotrenului – avea 34 de ani și era din Republica Moldova.

UPDATE: Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, șoferul a fost declarat decedat la fața locului. Potrivit datelor de la ISU, autotrenul transporta haine SH, fiind înmatriculat în Rusia, iar identitatea șoferului încă nu a fost stabilită.

Un nou accident rutier a fost înregistrat pe un drum de pe raza județului Giurgiu.

De această dată, este vorba despre DN 5, la Uzunu, acolo unde, miercuri, în jurul prânzului, un autotren s-a răsturnat, iar șoferul a fost găsit de salvatori în stop cardio-respirator:

”La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și două ambulanțe SAJ.

Este implicat un autotren, răsturnat în afara părții carosabile. Conducătorul auto a fost găsit în stop cardio-respirator, a fost preluat de echipajul SAJ care îi aplică manevrele de resuscitare” – anunță reprezentanții ISU Giurgiu.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER