23 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SITUAȚIA SISTEMULUI DE IRIGAȚII GIURGIU-RĂZMIREȘTI – TEMA UNEI INTERPELĂRI A DEPUTATULUI PNL ALEXANDRU ANDREI

Deputatul liberal de Giurgiu a adresat o interpelare ministrului Agriculturii, pe tema situației sistemului de irigații Giurgiu-Răzmireșri.

Parlamentarul giurgiuvean vorbește, pe scurt, despre acest subiect într-o postare pe pagina sa oficială:

”În ședința de plen a Camerei Deputaților de luni, 14 februarie, am susținut o interpelare adresată ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Tema interpelării este situația sistemului de irigații Giurgiu-Răzmirești.

Am solicitat ministrului Agriculturii detalii despre stadiul proiectului tehnic pentru secțiunea A+C (proiect depus la Ministerul Agriculturii, în urma numeroaselor demersuri și a întâlnirilor cu responsabilii din Ministerul Agriculturii și ANIF central și local).

Prin implementarea acestui proiect – cu o valoare totală de 485.208.693 lei – fermierii din 16 localități ale județului Giurgiu vor beneficia de irigații, suprafața totală irigată fiind de peste 100.000 de hectare – 76.582 ha în județul Giurgiu și 29.085 ha, în Teleorman.

Am cerut, de asemenea, ministrului Agriculturii susținerea pentru urgentarea următorilor pași spre realizarea acestui proiect, în mod special, pentru asigurarea finanțării necesare refacerii sistemului de irigații Giurgiu-Răzmirești, dar și prezentarea stadiului concret (inclusiv alocarea creditelor bugetare) pentru acest proiect, extrem de important pentru agricultura din județul Giurgiu.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER