Companiile din energie vin în sprijinul D.G.A.S.P.C. Giurgiu, un prim semnal fiind dat de Compania de transport petrolier CONPET s.a.: o sponsorizare în valoare de 250 de milioane de lei vechi a fost acordată, în data de 15 iunie 2022, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, de către această companie, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei.
Această sumă va fi folosită pentru achiziția de aparatură electronică și de uz casnic, necesară structurilor rezidențiale din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu. Bunurile achiziționate vor contribui la sporirea confortului copiilor aflați în plasament de tip rezidențial, persoanelor adulte cu dizabilități și persoanele vârstnice instituționalizate.
“Susținem proiectele sociale derulate în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice și a persoanelor cu dizabilități și, astfel, am venit în întâmpinarea solicitării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu pentru acordarea de sprijin în vederea derulării optime a activității în centrele sociale și acoperirii nevoilor persoanelor asistate social din cadrul acestora“, a declarat conducerea CONPET s.a..
Directorul D.G.A.S.P.C. Giurgiu, Gheorghe Paraschiv, adresează mulțumiri Companiei CONPET s.a. pentru implicare și responsabilitate socială.
D.G.A.S.P.C. Giurgiu