Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat patru cetățeni afgani și un cetățean sirian care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în două ansambluri rutiere, printre marfa transportată, respectiv conserve și sucuri. Persoanele în cauză intenționau să ajungă în Germania.
În ultimele 24 de ore, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, doi cetățeni turci, în vârstă de 33 de ani, respectiv 47 de ani, conducând fiecare câte un ansamblu rutier.
Conform documentelor prezentate, şoferii transportau conserve de roșii și sucuri, din Turcia pentru România.
Colegii noștri au constatat, în urma controlului preliminar efectuat asupra fiecărui mijloc de transport, faptul că șnururile asiguratoare erau secționate și lipite, motiv pentru care au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare.
Astfel, printre marfa transportată, au fost descoperiţi într-un mijloc de transport patru cetăţeni afgani, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, iar în celălalt, un cetățean sirian, în vârstă de 23 de ani.
În cadrul cercetărilor, polițiștii au stabilit că cei patru cetățeni afgani s-au urcat în autocamion în timp ce se aflau în Turcia, fără ca șoferul să aibă cunoștință despre acest aspect. Aceștia nu dețineau documente de identitate asupra lor și intenționau să ajungă în Germania.
În cazul cetățeanului sirian, din declarațiile acestuia reiese faptul că s-a urcat în autocamion în timp ce se afla în Turcia, ajutat de un prieten al șoferului și intenționa să ajungă în Germania. Asupra acestuia a fost descoperit un document, emis de autoritățile din Turcia, din care rezultă că este de naționalitate siriană.
Având în vedere aspectele constatate, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, persoanele în cauză, șoferii și mijloacele de transport au fost preluate de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Subinspector de poliție
Raluca DUMITRACHE