La data de 29 ianuarie a.c., ora 16.00, în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu, în localitatea Grădinari, polițiștii giurgiuveni au depistat o femeie, de 57 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
IJP GIURGIU