20 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SURPRIZĂ PLĂCUTĂ PENTRU GIURGIUVENI DE SĂRBĂTORI: VOM AVEA UN PATINOAR, DAR ȘI TÂRG DE CRĂCIUN

Nu este pentru prima oară când se vorbește de amenajarea unui patinoar la Giurgiu, însă, de această dată, planurile ipotetice devin realitate.

Patinoarul artificial în aer liber este în curs de amenajare, pe terenul de vis-a-vis de Spitalul Județean Giurgiu.

Este o premieră pentru municipiul Giurgiu, visul copiilor de a avea un patinoar fiind transformat în realitate de Consiliul Județean Giurgiu, care, prin intermediul unei societăți private de profil amenajează, deja, patinoarul în aer liber, care va deveni funcțional din 26 noiembrie.

Și tot pe terenul din fața Spitalului va funcționa, în acest an, și un târg de Crăciun, cu căsuțe în care se vor vinde produse specifice sărbătorilor de iarnă, brad de Crăciun cu luminițe și multe alte surprize.

Prin această inițiativă demnă de laudă, conducerea Consiliului Județean speră ca giurgiuvenii dornici de sporturi de iarnă să își arate talentul pe gheață, să se distreze și să se relaxeze într-o atmosferă de poveste.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER