25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

TÂLHĂRIE ”LA DRUMUL MARE” ÎN ORAȘ

La data de 4 noiembrie a.c., ora 15.22, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, o femeie a fost agresată fizic și a fost deposedată de geanta acesteia.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că femeia, de 37 de ani, în timp ce se afla pe șoseaua București, din municipiul Giurgiu, ar fi fost agresată fizic, de către un bărbat și ar fi fost deposedată de geantă.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a fost identificată persoana în cauză, ca fiind un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Giurgiu.

La data de 5 noiembrie a.c., bărbatul, de 36 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propuneri procedurale.

IPJ GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER