Joi, 23 și vineri, 24 septembrie, între orele 10.30 și 17.00, la sediul Bibliotecii Județene din strada Ștefan cel Mare se desfășoară cea de-a patra ediție a Târgului de carte.
Pe afișul evenimentului apare – pe lângă lansările de carte ale mai multor edituri din țară – și conferința ”Biblioteca vie, povești de viață”, susținută de actorul, eseistul și regizorul Dan Puric.
De asemenea, în cadrul celor două zile ale Târgului de carte se va derula și un proiect internațional, în parteneriat cu Biblioteca George Barițiu, din Brașov, cu titlul ”Prietenie.. pe o sfoară… virtuală”.
Organizatorii acțiunii sunt Consiliul Județean Giurgiu și Biblioteca ”I.A. Bassarabescu”, în parteneriat cu Direcția Județeană de Cultură și Clubul Inner Wheel Danubius, intrarea fiind liberă, cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii COVID.