25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

TAXA DE HABITAT ŞI… DOSARUL PENAL!

În ultimele luni, angajații Direcției de Impozite și Taxe Locale se confruntă cu un adevărat fenomen: proprietarii de imobile declară un număr mai mic de persoane decât cele care locuiesc în realitate în acele imobile- informează Primăria Giurgiu, pe pagina oficială:

”Numai în ultimele trei luni, pentru un număr de peste 400 de declarații privind taxa de habitat (solicitări) am stabilit un alt număr de persoane care locuiesc efectiv decât cel declarat de proprietar. Practic, nu am dat curs declarațiilor, întrucât în bazele noastre de date figurează mai multe persoane decât sunt declarate! Spre exemplu, am avut situații când oamenii declarau că într-un imobil stau două persoane, iar în urma verificărilor acolo se găseau cinci sau șase persoane. Am cazuri când am găsit chiar opt persoane”, a precizat directorul DITL, Laurențiu Țintea.

Conform unei hotărâri de consiliu, proprietarii de imobile (case sau apartamente) persoane fizice, trebuie să declare numărul real de persoane care locuiesc efectiv în acel imobil, altfel sunt impuse din oficiu patru persoane. Însă apar și situații când oamenii declară fals alt număr de persoane, de regulă mai mic, pentru a plăti mai puțin pentru colectarea gunoiului (taxa de habitat), însă lucrul acesta este foarte ușor de descoperit.

”În era rețelelor de tot felul și a bazelor de date interconectate, să-ți imaginezi că poți păcăli fiscul e o greșeală. Dacă ai declarat fals, mai devreme sau mai târziu falsul se descoperă și riști să fii sancționat de instituțiile statului. Eu zic că e mai ieftin să fii corect!” (Laurențiu Țintea)

Declararea falsă este prevăzută de Noul Cod Penal la art. 326 Falsul în declaraţii, unde se menționează că ”Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 (n.r. – funcționari publici, demnitari etc.) sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă”.

”În acest moment verificăm orice declarație, atât cele privind patrimoniul, cât și cele privind numărul persoanelor din imobile, pentru taxa de habitat. Nu mai credem pe nimeni pe cuvânt! Sunt convins că asta o să ne facă în continuare mulți ”prieteni”, dar oamenii trebuie să înțeleagă că ăsta este jobul nostru: să-i verificăm și să-i impozităm corect pe cei pe care legea ne obligă să-i impozităm!”, a mai menționat Laurențiu Țintea.

În prezent în municipiul Giurgiu sunt nu mai puțin de 16.300 de apartamente și circa 9.400 de case, dintre acestea nelocuite fiind aproximativ 2.400 de apartamente și în jur de 1.200 case.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER