21 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

TOATE DOSARELE DE ROLUL TRIBUNALULUI GIURGIU – AMÂNATE PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ

Toate cauzele vor fi amânate la Tribunalul Giurgiu, pe o perioadă nedeterminată, în urma deciziei Adunării generale a judecătorilor de la Tribunalul Giurgiu care prevede luarea unor măsuri concrete ca reacţie la intenţia de modificare a dispoziţiilor legale referitoare la pensiile magistraţilor.

„Adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Giurgiu întrunită la data de 20 iunie 2023, a hotărât luarea unor măsuri concrete ca reacţie la intenţia de modificare a dispoziţiilor legale referitoare la pensia de serviciu.

Astfel, a fost adoptată o formă de protest faţă de parcursul procesului legislativ, constând în amânarea tuturor cauzelor pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 21 iunie 2023, cu anumite excepţii în materie civilă pentru ordonanţă preşedinţială, suspendare executare silită, suspendare executare act administrativ, suspendare executare provizorie hotărâre, plasamente, plasamente de urgenţă, adopţii, măsuri asiguratorii, asigurări dovezi, sechestru asigurător, ordin de protecţie.

Procedura prealabilă se va efectua doar în cauzele  anterior menţionate. Excepţiile în materie penală se referă la cauze cu caracter urgent, respectiv cauze în care s-au dispus măsuri preventive, alte modificări de pedeapsă, art.585 lit. a CPP şi cauze de competenţa Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi, cu excepţia cauzelor având ca obiect contestaţie durată proces – art. 4881CPP”, se afirmă într-un comunicat de presă, transmis miercuri de Tribunalul Giurgiu.

Potrivit sursei citate, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, completul învestit cu soluţionarea acestora va aprecia dacă pe perioada adoptării formelor de protest se impune şi judecarea altor cauze decât cele prevăzute anterior.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER