30 mai 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

TRADIŢIE RESPECTATĂ LA CRUCEA ROŞIE: TÂRGUL JUCĂRIILOR, ORGANIZAT ŞI ANUL ACESTA

Este deja o tradiţie veche pentru Crucea Roşie Giurgiu organizarea, anual, a unui Târg al jucăriilor vechi, un târg în care copiii din oraş vin să îşi vândă jucăriile, iar banii strânşi ajung tot la copii, însă la cei cu care soarta nu a fost chiar atât de darnică: cei din familii defavorizate, sărace.

De fiecare dată, acţiunea a avut succes, iar copiii răspund, an de an, în număr tot mai mare invitaţiei adresate de Crucea Roşie.

În acest an, Târgul Jucăriilor Vechi este organizat chiar de Ziua Copiului, cu începere de la ora 9, pe pietonala din centrul oraşului.

Şi, dacă aveţi acasă jucării pe care vreţi să le donaţi pentru a fi vândute la Târg ori pentru a ajunge direct la copii nevoiaşi, o puteţi face şi înaintea acţiunii, aducându-le la sediul Crucii Roşii, din str. General Berthelort.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER