Ca la fiecare început de săptămână, Prefectura anunță situaţia paturilor destinate pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.
Potrivit datelor oficiale, în cele patru spitale din județ care acordă îngrijiri pacienților COVID sunt 94 de locuri, în total, iar luni erau ocupate 51. De asemenea, din cele 10 paturi ATI, erau ocupate 3.
Situația pe fiecare spital este următoarea:
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu – nr. total paturi – 40 + 4 ATI, dintre care 26 ocupate, 3 pacienţi internaţi la ATI;
– Spitalul Orăşenesc Bolintin Vale – nr. total de paturi – 29 + 6 ATI, dintre care 10 ocupate, 0 pacienţi internaţi la ATI;
– Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru – nr. total de paturi – 15, dintre care 12 ocupate;
– Spitalul de Îngrijiri Paliative Quality Compas – nr. total de paturi – 10, dintre care 3 ocupate.
În altă ordine de idei, reprezentanții Instituției Prefectului mai anunță că, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, sunt confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 18 cadre didactice și 50 de elevi din cadrul unităților de învățământ din județul Giurgiu.
Trei clase își desfășoară activitatea în sistem online și nici o unitate de învățământ nu își desfășoară integral activitatea în sistem online. Important de menționat este faptul că cifrele sunt într-o continuă dinamică și se pot modifica de la o oră la alta.