Pădureni, Dealu și Câmpurelu sunt localitățile în care pompierii au intervenit pentru stingerea a trei incendii, în mai puțin de 24 de ore.
Toate cele trei evenimente au avur drept cauză scurtcircuitul electric.
Primul incendiu a fost semnalat sâmbătă noapte:
”Casa unei familii din localitatea Pădureni a luat foc, azi-noapte, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Proprietarii nu erau acasă în momentul în care a izbucnit incendiul, vecinii fiind cei care au chemat ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii dincadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești și Detașamentului Bolintin Deal, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat faptul că locuința ardea generalizat, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Din cauza temperaturii ridicate, la casa vecinilor, s-a topit izolația de polistiren la toată fațada, tâmplăria PVC de la ferestre și uși, s-au crăpat geamurile și s-a deteriorat un gard.”
Duminică dimineață, o familie din Dealu a rămas fără o bună parte a locuinței, din aceeași cauză – scurtcircuitul:
”Un incendiu violent a izbucnit în bucătăria casei și, din cauza vântului flăcările s-au extins rapid la acoperiș, în dormitoare și la anexele din gospodărie. Alte trei camere au fost inundate cu fum.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Detașamentului Bolintin Deal, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat faptul că ardeau generalizat acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, trei camere, cu bunurile din interior și anexele. Din cauza fumului și a căldurii, au fost distruse o baie și un hol.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.”
”Și tot de la un scurtcircuit a luat foc, ieri seară, un garaj în localitatea Câmpurelu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași și Punctului de Lucru Călugăreni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat faptul că ardea garajul, pe o suprafață de aproximativ 30 mp, în care se aflau o cabină de tractor, un strung, un compresor, aparate de sudură și alte unelte. Flăcările s-au extins și la acoperișul a două camere dezafectate.
Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm să:
efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.
ISU GIURGIU