Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, azi-noapte, pe DJ 412 A, în localitatea Buturugeni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care a lovit un stâlp din beton.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Mihăilești și ISU București-Ilfov, cu o unitate de terapie intensivă mobilă, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și două SAJ.
Persoanele rănite, doi tineri în vârstă de 19 și 29 de ani și fată de 15, au fost preluate de ambulanțe și transportate la spitale din capitală.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
ISU GIURGIU