5 decembrie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

UN COMISAR ȘEF DIN IPJ – PRINS ÎN FLAGRANT DE PROCURORII DNA ÎN TIMP CE PRIMEA MITĂ

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 05 decembrie 2025, față de inculpatul CIULEI ADRIAN, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2024 – decembrie 2025, în contextul instrumentării unui dosar penal de evaziune fiscală, inculpatul Ciulei Adrian, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză) suma totală de 29.800 lei.

În schimbul acestei sume de bani, inculpatul ar fi promis că va facilita obținerea unei soluții de netrimitere în judecată în dosarul în care persoana respectivă era cercetată.

Ulterior, în cadrul unei întâlniri din luna noiembrie 2025, inculpatul Ciulei Adrian i-ar fi spus acestuia că nu se mai poate dispune o soluție de netrimitere în judecată, dar că, pentru suma de 10.000 de lei, va încerca să întârzie trimiterea dosarului la parchet până în primăvara anului următor.

Astfel, la data de 05 decembrie 2025, în timp ce se afla în autoturismul de serviciu, în parcarea unui fast-food din municipiul Giurgiu, inculpatul Ciulei Adrian a primit de la persoana respectivă suma de 10.000 de lei, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.

La data de 05 decembrie 2025, inculpatul va fi prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

La scurt timp după reținerea polițistului, reprezentanții IPJ Giurgiu au transmis un comunicat de presă, în care se delimitează ferm de acțiunile comisarului șef prins în flagratnt:

Referitor la informațiile apărute în spațiul public prin care un polițist din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu este bănuit că ar fi săvârșit mai multe infracțiuni de corupție, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu este abilitat să comunice următoarele:

În funcție de rezultatul cercetărilor și evoluția anchetei, care beneficiază de sprijinul nemijlocit al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, în conformitate cu prevederile legale, conducerea instituției va dispune, cu celeritate, măsuri legale în consecință.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea.

Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.

Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști .

Conducerea IPJ Giurgiu a atras atenția în nenumărate rânduri ofițerilor şi agenților din cadrul structurii, să aibă o conduită profesională demnă de codul de etică şi deontologie care îi caracterizează.

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER