21 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

UN FILMULEȚ DEVENIT VIRAL PE INTERNET SE DOVEDEȘTE A FI, DE FAPT, O ”CIORBĂ REÎNCĂLZITĂ”…

De câteva zile, pe Facebook circulă intens o filmare în care un elev este jignit, umilit și agresat de doi colegi.

Pe filmarea respectivă este imprimat locul ”faptei”, care ar fi Colegiul Național Ion Maiorescu, dar și numele celor doi agresori, iar cel de la care a pornit viralizarea pe internet dă chiar și mai mute detalii, indicând, cu ajutorul, hărților Google, și adresa la care ar locui unul din cei doi agresori.

În filmare nu există vreun element care să indice cu exactitate locul în care este agresat copilul și nici data la care s-au întâmplat evenimentele.

Și pentru că filmul este dur, am solicitat un  punct de vedere Poliției, iar răspunsul oamenilor legii a fost o surpriză: incidentul s-a petrecut în urmă cu cinci (!) ani, și nu la ”Maiorescu”, ci la liceul de Marină, iar agresorii au fost identificați și trași la răspundere încă de la acel moment:

”La data de 15 august 2018, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că un minor, de 16 ani, ar fi fost agresat fizic de către doi colegi, într-o sală de clasă a Colegiului Tehnic Viceamiral Ioan Bălănescu Giurgiu.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

La finalizarea cercetărilor, dosarul a fost înaintat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.”

În aceste condiții, ar fi interesant de aflat cine și ce interes a avut ca acest film să se viralizeze acum (din nou,  pentru că mai fusese viral și la momentul producerii incidentului).

Cert este că cel de la care a pornit ”avalanșa” este un cont fals (sau, cel puțin, așa pare), fără a avea vreo legătură cu Giurgiu.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER