Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control specific efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 20.180 kilograme deșeuri tip PET, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de transfer, conform prevederile legale în vigoare.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier care era condus de către un cetățean macedonean, în vârstă de 51 de ani.
Acesta a prezentat pentru control, documente de însoțire a mărfii, din cuprinsul cărora rezultau neconcordanțe privind cantitatea dar și tipul deșeurilor transportate, motiv pentru care, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autocamionul transporta cantitatea de 20.180 kilograme deșeuri tip PET, din Macedonia pentru o societate comercială din județul Buzău.
Autoritățile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Inspector principal de poliție Roxana Popazu