23 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

UN TÂNĂR TURC DE 19 ANI A FOST ”SĂRĂCIT” DE BUNURI ÎN VALOARE DE 200.000 DE LEI

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, în urma controlului efectuat asupra unui autocar, bunuri în valoare de peste 200.000 lei, care purtau însemnele unor firme consacrate şi prezentau suspiciuni de contrafacere.

În data de 29.08.2023, în jurul orei 04:00, s-a prezentat la intrarea în țară un autocar ce aparținea unei firme de transport internațional de persoane, condus de un cetățean turc.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit în cala autocarului, disimulate printre bagaje, în colete, peste 1000 de bunuri constând în articole vestimentare și de parfumerie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, colegii noştri au stabilit că bunurile descoperite aparțin unui pasager cetățean turc, în vârstă de 19 ani. Persoana în cauză nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele menţionate anterior.

Bunurile, estimate la o valoare de peste 200.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Purtător de Cuvânt IPTF Giurgiu

Inspector de poliție

Raluca-Petronela Stan

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER