27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

UNDE AJUNG BANII DIN FONDUL DE DEZVOLTARE PENTRU INVESTIŢII LA GIURGIU? UNDE VREA BĂDĂLĂU!

Cu sabia lui Damocles deasupra capului, implicat în tot mai multe scandaluri naţionale  – cel mai recent, “Afacerea Beretta” – Niculae Bădălău nu-şi uită “prietenii” şi, mai ales, familia, pe care îi răsplăteşte regeşte.

Nu din banii săi, evident, ci din bani publici.

Aşa se face că cei mai mulţi bani alocaţi proiectelor din judeţul Giurgiu prin Fondul de Dezvoltare pentru Investiţii (FDI) ajung – unde altundeva? – la Bolintin Vale şi Comana (comuna “cumătrului” Enache…).

Potrivit listei publicate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, 115 proiecte de infrastructură vor fi finanţate, la nivel naţional, din FDI.

Pe această listă apar şi opt proiecte în judeţul Giurgiu. Cei mai mulţi bani “merg” spre reabilitarea străzilor din Bolintin Vale, proiect ce primeşte aproape 64 de milioane de lei (bani din care ar fi putut fi realizate, în medie, 7 proiecte, pentru tot atâtea localităţi), în timp ce primarul de la Comana primeşte circa 34 de milioane de lei pentru asfaltarea străzilor din comună. Per total, aproape 100 de milioane de lei.

Asta înseamnă jumătate din totalul sumelor alocate proiectelor din judeţ, restul banilor fiind împărţiţi între primăriile din Toporu, Giurgiu, Adunaţii Copăceni, Roata, Stăneşti şi Vânători.

Analizând lista primăriilor ce primesc bani din FDI, se poate remarca că vorbim de comune conduse majoritar de PSD, singurele excepţii fiind Vânători (unde – coincidenţă sau nu – primarul ALDE tocmai ce şi-a declarat oficial susţinerea pentru Viorica Dăncilă la prezidenţiale) şi Stăneşti.

Aşadar, banii ajung “acolo unde trebuie”, iar “grosul” rămâne “în familie”…

 

 

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER