27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

URMĂRILE PLOII DE SÂMBĂTĂ: ZONE DIN ORAȘ INUNDATE ȘI INTERVENȚII ”LA FOC AUTOMAT”

Ploaia căzută în cursul zilei de sâmbătă a adus probleme mari în unele zone ale orașului, care până seara s-au inundat.
Ca de obicei în astfel de situații cei care au intervenit au fost pompierii de la ISU, instituție ai cărei reprezentanți anunță:
”Strada Gării, șoseaua Bălănoaiei și Aleea Plantelor sunt zonele din municipiul Giurgiu în care a fost necesară intervenția pompierilor pentru evacuarea apei de pe partea carosabilă sau din curțile cetățenilor.
Echipajele din cadrul Detașamentului Giurgiu au acționat și în localitatea Slobozia, acolo unde apa a inundat o gospodărie.
S-a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și cinci motopompe.
Reamintim faptul că, în această după-amiază, județul Giurgiu s-a aflat sub atenționări meteorologice cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică. S-au înregistrat averse torențiale ce au depășit 30-35 l/mp, descărcări electrice și intensificări ale vântului.”
Pe teren au fost și echipele de la Apa Service, iar Primăria Giurgiu anunță, la rândul său, în jurul orei 22:
”Apa Service Giurgiu și echipe ale ISU intervin în zonele orașului afectate de inundații
Ploile torenţiale din ultimele zile şi îndeosebi furtuna din această seară au suprasolicitat sistemul de canalizare pluvială al municipiului, care nu este proiectat să preia cantităţile mari de apă provenite din aşa-zisele ruperi de nori.
Sistemul de pompare al Apa Service funcționează la capacitate maximă, iar la staţia de pompare Zăvoi s-a înregistrat un nivel record al apei, de 10 metri, eforturile îndreptându-se spre decongestionarea zonelor afectate, care intră în presiune – cele mai joase din oraş fiind Negru Vodă, Cărămidari, șoselele Bălănoaiei, Ghizdarului şi zona Supeco.
A fost inundat şi sensul giratoriu din zona autogară, unde au intervenit atât echipe ale ISU cât si ale societăţii Apa Service.
În prezent, situația a revenit la normal în zonele Prieteniei, Autogară, ACR, Uzinei.
În continuare sunt depuse eforturi pentru pomparea apei din zonele afectate de inundație.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER