27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

VACANȚĂ… DAR NU PENTRU TOȚI!

Polițiștii giurgiuveni vor acționa, zilnic, în județul Giurgiu, pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în condiții de liniște și siguranță.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu vor fi la datorie, în serviciul comunității, în perioada Crăciunului, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, protejarea patrimoniului și a drepturilor și libertăților cetățenilor, astfel încât sărbătorile să fie petrecute în liniște.

Polițiști care vor acționa în perioada 22-26 decembrie a.c. în dispozitivul curent de ordine și siguranță publică, au ca prioritate prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și să intervină rapid atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

În această perioadă,  în stradă vor acționa în principal polițiștii de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, dar și de la celelalte structuri, respectiv: investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă, polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase și poliția transporturi.

Activitățile vor fi desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Pe drumurile publice,  polițiști de la rutieră vor acționa pentru menținerea fluenței și prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză, fiind amplasate, în acest sens, în trafic,  toate aparatele radar, atât pe autospeciale inscripționate, cat si neinscripționate.

Polițiștii giurgiuveni recomandă cetățenilor ca în această perioadă, să adopte o conduită preventivă și să acorde o atenție sporită protejării bunurilor proprii, pentru prevenirea furturilor din locuințe și prin metoda împrietenirii.

Autorii unor astfel de fapte se bazează pe buna credință a cetățenilor și acționează în special în rândul persoanelor singure, vârstnice, potențiale victime și în zone izolate sau de unde pot să dispară cu ușurință, fără a fi observate.

După ce distrag atenția victimelor, infractorii pătrund în locuință, sustrag sumele de bani sau alte valori și ulterior pleacă fără a mai achiziționa respectivele bunuri.

Uneori aceștia comercializează ambulant diferite bunuri (fructe, articole de menaj, textile, perdele, carpete, etc.) însă scopul este același: să se împrietenească cu victimele, urmând ca apoi să sustragă diverse bunuri sau sume de bani, respectiv să înșele victimele cu privire la valoarea bunurilor comercializate.

În majoritatea cazurilor, pentru a profita de credulitatea victimelor, infractorii au o atitudine comunicativă, convingătoare, sunt îmbrăcați îngrijit și se deplasează cu autoturisme.

Pentru a nu deveni victime, ale infracțiunilor de furt sau înșelăciune cetățenii trebuie să nu invite în locuință persoane ale căror preocupări nu le cunosc îndeajuns. Sub o falsă amabilitate se poate ascunde o persoană care urmărește să îi deposedeze de obiecte de valoare sau bani.

Pentru a evita furturile din locuințe, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu vă recomandă :

Montați o încuietoare de înaltă siguranță la intrarea în locuință, nu lăsați ușa descuiată nici pe timpul zilei, nici pe timpul nopții, chiar dacă vă aflați la domiciliu!

Nu primiți în casă persoane necunoscute care oferă spre vânzare diverse bunuri sau servicii și nu permiteți copiilor să deschidă ușa persoanelor necunoscute chiar dacă acestea spun că au fost trimise de dumneavoastră sau de rude!

Fiți foarte atenți cu postările din spațiul virtual (fotografii, date personale, informații despre programul zilnic, deplasări) – acestea pot fi folosite de „binevoitori” care vor să vă „cunoască”.

Pentru orice infracțiune la care sunteți victimă sau martor, apelați numărul unic de urgență 112! – anunță Poliția Giurgiu, într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER