În urma codului portocaliu de vânt puternic emis de meteorologi pentru județul Giurgiu, până la această oră (n.red. : ora 20 a zilei de marți, 2 aprilie), pompierii au intervenit în următoarele situații:
- strada Tabiei din municipiu: crengile unui copac au căzut pe fațada, acoperișul unei case și pe o conductă de gaz. Pompierii au acționat pentru eliberarea căii de acces în locuință și pentru îndepărtarea crengilor de pe conducta respectivă;
- șoseaua București din municipiu: degajarea unor elemente de construcție de pe acoperișul unei clădiri;
- str. Tineretului, izolația desprinsă de pe acoperișul unui bloc punea în pericol siguranța trecătorilor;
- str. Tineretului, două panouri fotovoltaice s-au desprins de pe acoperișul unui bloc, iar unul dintre acestea a căzut peste cel unei alte clădiri, aflate în apropiere. Acțiunea este în dinamică;
- în curtea Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din orașul Bolintin Vale: crengile unui copac, rupte de vânt, puneau în pericol siguranța cetățenilor, existând riscul ca acestea să cadă pe trotuar și pe cablurile de electricitate. În sprijinul pompierilor, a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate;
- DN 41, în localitatea Băneasa: crengile unui copac au căzut peste firele de electricitate.
La cazuri s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentelor Giurgiu și Bolintin Deal, cu autospeciale dotate cu accesorii specifice pentru astfel de misiuni și cu autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime.
Reamintim faptul că județul Giurgiu s-a aflat sub incidența unui cod portocaliu de intensificări ale vântului din această dimineață, de la ora 08:00, până după-amiază, la ora 18:00. În acest interval, au fost perioade în care vântul a batut cu viteze de 80-85 km/h.
Meteorologii au actualizat prognoza și au transformat codul portocaliu în cod galben. Potrivit acestora,până la ora 22:00, vântul va sufla cu 55-65 km/h, iar local de 70-80 km/h. Pe alocuri, se vor semnala vijelii.
Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase pompierii vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.
ISU GIURGIU