27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

VIAŢĂ GREA LA POMPIERI: DEFICIT ACUT DE PERSONAL, ÎN SPECIAL ÎN RÂNDUL OFIŢERILOR

Prim-adjunctul inspectorului şef al ISU Giurgiu, maior Radu Covaci, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că procentul de încadrare cu ofiţeri în cadrul inspectoratului este de 37 la sută şi în aceste condiţii pompierii se descurcă foarte greu, dar au reuşit să îşi atingă obiectivele.

„Am finalizat partea de examene, au fost scoase la concurs opt posturi şi am reuşit să încadrăm doar şapte, un post a rămas pentru viitoarea procedură de încadrare. La ofiţeri avem undeva la 37 la sută procentul de încadrare, acum, cu aceste şapte posturi care au fost ocupate, ne apropiem de un procent de încadrare de 50 la sută. Ne-ar mai trebui personal în rândul ofiţerilor. La subofiţeri stăm mai bine, avem personal încadrat în proporţie de 90 la sută. Aşteptăm o nouă etapă de încadrare, dar nu avem semnale privind organizarea unor noi concursuri. Ne descurcăm foarte greu, dar am reuşit să ne atingem obiectivele. Ce am avut stabilit am atins „, a declarat prim adjunctul inspectorului şef al ISU Giurgiu, maior Radu Covaci.

El spune că instituţia nu a fost afectată de pensionările înregistrate în ultima perioadă în structurile MAI pentru că angajaţii sunt, în general, oameni tineri.

‘Inspectoratul nostru este un inspectorat tânăr, nu am avut în ultimul trimestru decât două cereri de pensionare’, a încheiat Radu Covaci.

Lunar, angajaţii din cadrul ISU Giurgiu intervin în aproximativ două sute de situaţii de urgenţă reprezentând incendii, intervenţii SMURD şi alte intervenţii.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER