27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

VIJELII, GRINDINĂ ȘI AVERSE – ATENȚIONARE METEO PENTRU JUDEȚUL GIURGIU, PÂNĂ JOI DIMINEAȚĂ

Până mâine dimineață, vremea va fi instabilă în județul Giurgiu!
Conform meteorologilor, se vor înregistra frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp și, pe arii restrânse, 40 l/mp – anunță ISU Giurgiu, care vine și cu o serie de recomandări pentru această perioadă:
În perioada manifestării acestor fenomene meteorologice există riscul producerii unor inundații locale. De aceea cetățenii trebuie să respecte următoarele recomandări:
– curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
– nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei;
– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
– îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
– nu atingeți firele căzute la pământ;
– în timpul furtunii întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția, închideți ușile și ferestrele.
În situații de urgență, sunați la 1️⃣1️⃣2️⃣!

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER