24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

VINE IARNA, ÎNCEP INCENDIILE PROVOCATE DE INSTALAȚII DE ÎNCĂLZIT…

Casa unei familii a luat foc, ieri după-amiază, în localitatea Podul Doamnei. 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești și Gărzii de Intervenție Roata de Jos cu trei autospeciale de stingere.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent și au acționat astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga casă. Au ars două camere și o anexă pe o suprafață de aproximativ 100 mp.

Cel mai probabil evenimentul a fost provocat de jarul căzut din soba cu plită, pe materialele combustibile din apropiere.

Pentru a preveni astfel de incendii, trebuie respectate următoarele măsuri:

– amplasaţi, în faţa sobelor / a centralelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei sau a plitei deschisă;

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– nu puneți materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

– nu așezați patul lângă sobă;

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor și trebuie stins înainte de a părăsi locuinţa;

– nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.

Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER