Primăvara nu mai bate la ușă, ci intră direct în scenă cu vreme bună și temperaturi surprinzător de ridicate. După o iarnă care își ia rămas-bun într-o notă destul de blândă, având în vedere temperaturile din ultimele zile de februarie, începutul lunii martie vine cu soare, maxime generoase și un aer clar de schimbare de anotimp.
Directorul general al Administrația Națională de Meteorologie, Elena Mateescu, a explicat vineri, la Digi24, cum va arăta debutul primăverii și ce ne așteaptă în zilele următoare. Veștile sunt, în mare parte, foarte bune pentru cei sătui de frig.
Ultimele zile de iarnă aduc o vreme plăcută în cea mai mare parte a țării, mai ales în vest și sud-vest.
Temperaturile maxime vor urca frecvent între 10 și 14 grade Celsius, semn clar că frigul începe să piardă teren.
Nopți reci, dar doar temporar
Deși zilele se încălzesc vizibil, nopțile mai păstrează încă amprenta iernii, mai ales în zonele depresionare.
Specialiștii spun însă că acest episod de frig nocturn este pe final, odată cu avansul unei mase de aer mai cald peste teritoriul României.
„Duminică, 1 martie, primăvara va debuta cu o vreme frumoasă, cu valori de temperaturi mai ridicate, pentru că ecartul la nivelul maximelor va fi cuprins între 10 până la 16, 17° în partea de vest a țării, chiar și în Capitală 14-15°”, a spus șefa ANM.
În cursul săptămânii viitoare, acestea vor varia, în general, între -4 și 3–4 grade Celsius, iar în vest și sud-vest pot ajunge chiar la 6 grade.
Martie începe cu deficit de precipitații
Estimările actualizate pentru intervalul 2–30 martie indică o probabilitate foarte mare ca prima săptămână de primăvară să vină cu abateri termice pozitive de peste 3 grade Celsius față de normal, în special în jumătatea vestică a țării.