De câteva zile, pe rețelele de socializare circulă două filme în care doi elevi umilesc și lovesc violent un coleg, iar cei care au postat filmele susțin că ar fi fost făcute într-un liceu din Giurgiu – cel de Marină, sau, așa cum se numește acum, Colegiul Tehnic ”Viceamiral Iona Bălănescu”
Violența cu care cei doi își lovesc colegul, dar și umilințele la care îl supun, fac extrem de greu de privit aceste filme, iar oameni din toată țara sunt indignați și cer imperativ depistarea și pedepsirea exemplară a celor doi bătăuși.
Inițial, reprezentanții Colegiului au postat, pe pagina oficială a școlii, un mesaj prin care anunțau că filmul este de anul trecut și că cei doi elevi au fost exmatriculați.
Numai că, la scurt timp, postarea a fost ștearsă, așa că acum planează un mare semn de întrebare: sunt sau nu cei doi elevi la acest liceu în prezent?
Dacaă e așa, toată lumea așteaptă cu nerăbdare pedepsirea lor exemplară, licrur cerut insstent de toți cei care au văzut filmele.
Și, poate n-ar fi rău ca ”pe fir” să intre și Poliția – care ar putea foarte bine să se autosesiseze, așa cum se întâmplă adesea în alte zone ale țării. Mai ales că tot internauții au depistat și profilurile de facebook ale celor doi huligani, așa că nu ar trebui să fie greu pentru Poliție să înceapă o anchetă și să ia și mpsuri urgente împotriva celor doi.
La fel, este aștepată și reacția Insectoratului Școlar în acest caz.
Dacă, într-adevăr, este vorba despre un incident vechi – așa cum susțineau, inițial, reprezentanții Colegiului – sau dacă violențele s-aau petrecut de curând – adică în cele câteva zile de când a început anul școlar – ar fi bine ca toți cei implicați – Colegiul, Inspectoratul și Poliția – să lămurească această problemă, care a inflamat spiritele nu numai în Giurgiu.
N.red:Am decis să nu publicăm cele două filmulețe, pentru că sunt extrem de violente.