Giurgiu se află, din nou, printre fruntaşi în ceea ce priveşte prezenţa la vot, numai că se pare că nu totul este chiar „roz” în judeţ.
Astfel, la Oinacu au votat persoanele cu handicap psihic de la căminul din comună (cămin aflat în subordinea Consiliului Judeţean Giurgiu, condus de PSD), ce au venit la secţie aduse de îngrijitoarele de la cămin şi de o asistentă, chiar dacă oamenii nici nu ştiu pe ce lume se află.
Fiecare dintre ei a fost dus de mână în cabina de vot, unde au intrat însoţiţi de îngrijitoare, fără ca cineva să se sesizeze. Au pus ştampila, au votat si au băgat buletinele în urnă. Pe cele pentru europalmentare, căci despre buletine despre referendum, numeni nu i-a întrebat nimic…
Pe de altă parte, la Daia erau cozi mari în faţa secţiei de votare. Numai că cei care stăteau la coadă erau veniţi în comună cu un autocar ce avea număr de înmatriculare de Galaţi…
Sunt doar două exemple ale desfăşurării procesului de votare în judeţul Giurgiu, iar pentru aceste informaţii – şi fotografii – mulţumim celor ce ni le-au trimis şi aşteptăm şi alte sesizări, în cazul în care acestea există…