27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

VREME INSTABILĂ, CU PLOI ȘI FURTUNI – PROGNOZA SĂPTĂMÂNII VIITOARE

Meteorologii anunţă o săptămână capricioasă, în care vor fi ploi de vară în fiecare zi, cu intensificări ale vântului. Vremea se va menţine însă caldă, cu temperaturi de până la 28 de grade Celsius.

„Ne aşteaptă o săptămână cu o vreme instabilă. Cam toată săptămâna, în fiecare după-amiază, aşteptăm ploi de vară, ploi scurte, intensificări ale vântului, posibil şi grindină şi vijelii în anumite zone. Pe zi, luni, ploile vor fi frecvente în partea de sud-vest a ţării, în Oltenia, Banat, vestul Munteniei, apoi marţi vor fi ploi prin regiunile estice, sud-estice, pe la munte. Miercuri în sudul, centrul şi estul ţării”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologului, vremea se va menţine caldă, cu temperaturi maxime de până la 28 de grade Celsius.

„În fiecare zi aşteptăm aceste ploi de vară, episoade scurte, apoi iese soarele. Temperaturile la nivelul ţării, în toate aceste zile, vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade”, a mai explicat reprezentantul ANM. (www.mediafax.ro)

Potrivit siteului freemeteo.ro, la Giurgiu vom avea parte de temperaturi mai scăzute decât media națională anunțată de meteorologi, mercurul din termometre nemaidepășind 25 de grade Celsius. Vom avea vreme închisă, în general, cu ploi mai ales în prima parte a săptămânii, în timp ce spre sfârșitul intervalului, temperaturile continuă să scadă, astfel că vineri maximele nu vor depăși 20 de grade, iar sâmbătă, 21 de grade Celsius.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER