An de an, la început de primăvară, pompierii sunt solicitați să intervină în diverse zone ale județului, unde sunt găsite tot felul de proiectile.
Anul acesta, vremea frumoasă din februarie a grăbit, se pare, ”procesul” de descoperire a acestor proiectile, astfel că, în mai puțin de două săptămâni, două proiectile au fost găsite de localnici în aceeași zonă: o pădure din Băneasa.
Prima alarmă de acest gen a fost dată în 2 februarie, când un localnic a dat peste un proiectil vechi, de calibru 75 mm.
Luni, 11 februarie, un alt localnic – tot din Băneasa – anunța că a găsit – tot în aceeași pădure – un alt proiectil. De data aceasta, a fost vorba despre unul de calibru 122 mm, parțial îngropat în pământ.
În ambele cazuri, a intervenit echipa pirotehnică a Detașamentului Giurgiu, care a luat proiectilele de la fața locului, le-a transportat și depozitat în siguranță, urmând a fi distruse.
Și, pentru că se apropie primăvara adevărată, iar lucrările agricole vor începe ”în forță” (acestea fiind, de regulă, perioadele în care se fac astfel de descoperiri), pompierii reamintesc celor ce găsesc muniție îngropată în pâmânt să nu o atingă și să sune urgent la 112.