25 februarie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ZI CU EVENIMENTE LA GHIMPAȚI

Un accident rutier în urma căruia a fost rănită o persoană şi un incendiu la un autoturism au avut loc sâmbătă la Ghimpaţi, a informat ISU Giurgiu.

Astfel, sâmbătă după-amiază, o femeie, în vârstă de 47 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs la Ghimpaţi. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei Mihăileşti, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD şi trei ambulanţe SAJ.

Femeia, pasageră într-unul dintre autoturisme, era conştientă şi cooperantă. Aceasta a fost preluată de ambulanţă şi transportată la un spital din capitală.

Alte trei persoane au fost evaluate medical la faţa locului.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor. Cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări.

Sâmbătă seara, un autoturism a luat foc, pe o stradă din Ghimpaţi. În momentul în care s-a produs incendiul, maşina era parcată în faţa casei.

Ajunşi la faţa locului cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, pompierii din cadrul Staţiei Mihăileşti au constatat faptul că autoturismul ardea generalizat. Din fericire, nu au fost persoane rănite.

Pompierii au reuşit să limiteze propagarea flăcărilor la lemnele de foc depozitate în apropiere.

Incendiul a fost stins în limitele găsite. Cel mai probabil acesta a fost provocat de un scurtcircuit.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER